X

Ce e bine să faceți în prima zi de Paște. Care sunt obiceiurile păstrate din strămoși

Chiar dacă se spune că religia nu are nimic de a face cu obiceiurile păstrate din moși strămoși, care duc mai degrabă a superstiție decât a credință, vreau să vă prezint aici câteva din acele tradiții din popor. Cu siguranță, pe unele le-ați mai auzit chiar din gura bătrânilor, când erați copii.

Nu e bine să dormiți în ziua de Paște!

În ziua de Paști sunt cerurile deschise și e bine să fiți treji pentru ca Domnul să vă afle dorințele și să vă ajute să vi le îndepliniți. Dar vârstnicii ne mai spun și că nu e bine să fim somnoroși sau să dormi pentru că așa vom fi tot anul și nu vom avea niciun spor.

De asemenea, tot ei spun că nu e bine să măncăm oul de Paște cu sare, pentru că vom transpira tot anul.

CITEȘTE ȘI: Nu a fost fake news! Columbienii chiar au confundat-o pe Maia Morgenstern cu Fecioara Maria… Reacţia incredibilă a marii noastre actriţe

Ce spune tradiția că e bine

Probabil știți că Învierea înseamnă reînoire. De aceea, de mici ați fost obișnuiți ca părinții să vă cumpere ceva nou pe care să-l îmbrăcați când mergeați la biserica să luați lumină. E bine, spune tradiția, ca e foarte bine să purtați haina nouă pentru că ea are rol purificator.

De asemenea, folclorul vorbește și despre faptul ca lumânarea cu care ați mers la Înviere trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boală, de calamități sau când aveți un necaz.

În dimineața de Paște e bine să vă spălați pe față dintr-o oală cu apă neîncepută, în care ați pus un ou roșu, un ou alb, un bănuț de argint, un fir de iarbă, semne ale prosperității, sporului și sănătății.

De pe masa de sărbători nu e bine să lipsească puiul și peștele, ca să vă meargă bine, iar prima dată trebuie să mâncați un ou. De asemenea, cu cei care veți ciocni ouă roșii, se spune că vă veți întâlni pe cealaltă lume.

Se crede că cei care mor în aceste zile sfinte merg direct în rai și scapă de Judecata de Apoi.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro